
Măsurile de combatere a pandemiei de COVID-19 presupune vaccinarea în masă și păstrarea distanței sociale, evitarea aglomerațiilor, evitarea spațiilor închise și inadecvat aerisite, acoperirea nasului și gurii când tușiți sau strănutați, spălarea frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.
Există câteva vaccinuri sigure și eficiente care previn cazurile grave și chiar fatale de COVID-19. Din 8 aprilie 2021, Organizația Mondială a Sănătății a permis folosirea următoarelor vaccinuri care îndeplinesc toate criteriile de siguranță și eficiență: AstraZeneca, Johnson & Johnson, Moderna și Pfizer.

Cine se vaccinează?
Se recomandă vaccinarea chiar și pentru persoanele care au trecut prin boală; condiția este ca vaccinul să fie administrat după minim 28 zile de la infectare. Cum data exactă a infectării nu este cunoscută, se numără 28 zile de la testul pozitiv sau data intrării în carantină.
Se pot vaccina persoanele peste 18 ani, inclusiv cei care suferă de boli cronice precum hipertensiune arterială, boli de rinichi sau ficat, boli autoimune, infecții cronice controlate, astm, diabet zaharat. Este discutabilă oportunitatea vaccinării persoanelor care prezintă sistem imunitar compromis datorită tratamentelor imunosupresoare, care au prezentat alergii severe la vaccin în trecut, femeile însărcinate. Femeile care alăptează se pot vaccina și pot continua hrănirea la sân a copilului fără niciun pericol.
Copiii se vaccinează?
Deocamdată nu există suficiente studii pe copii; acest impediment, coroborat cu datele clinice care atestă că copiii dezvoltă forme mai ușoare de COVID, au determinat experții OMS să nu recomande vaccinarea anti-COVID a copiilor și adolescenților. Se recomandă, însă, continuarea schemei tradiționale de vaccinare a copiilor.
Riscurile vaccinării
Datorită faptului că reacțiile adverse severe, amenințătoare de viață apar imediat după imunizare, se recomandă ca primele 15 minute post-vaccinare să le petreceți în centrul de vaccinare, acolo unde cadrele medicale pot oferi asistență medicală de urgență în caz de nevoie.
În următoarele ore sau zile pot apare efecte adverse comune tuturor vaccinurilor: durere la locul injecției, febră sau subfebrilități, oboseală, dureri de cap, de muschi sau de articulații; acestea sunt neplăcute, deranjante și poate chiar îngrijorătoare, dar nu pun în pericol sănătatea; intensitatea lor variază foarte mult de la individ la individ; ele denotă o reacție imunologică – organismul reacționează la ceva nou, adică identifică fragmentul viral inoculat ca fiind ceva străin și începe să producă anticorpi. Același lucru se produce la nivel celular și în cazul în care nu dezvoltați reacții adverse. Nu se corelează severitatea reacțiilor adverse cu intensitatea răspunsului imun.
Ar trebui să considerați semnale de alarmă următoarele manifestări clinice după vaccinare: roșață la locul injecției, care crește în 24 ore, persistența oboselii, febrei și durerilor mai multe zile sau după administrarea de paracetamol.
https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/covid-19-vaccines/advice