Molarii 3 (măselele de minte) sunt ultimii dinți permanenți (definitivi) care erup pe arcada dentară, după vârsta de 18 ani (unele articole mai recente punînd perioada de erupție între 17 și 21 de ani), fiind poziționați distal (posterior) de dinții existenți.
Datorită poziției lor distale și a vârstei înaintate la care erup (spre sfârșitul sau chiar după încheierea proceselor de creștere a oaselor maxilare și după ce arcadele dentare sunt complete și definitive), molarii 3 rămân incluși complet sau parțial sau erup în alte poziții (în zonele cu os mai subțire: cei superior sunt frecvent vestibularizați, adică erup înspre obraz).
Simptomatologia erupției molarilor de minte diferă în funcție de situația clinică, fiind rar lipsită de orice fel de simptome. Erupția molarilor 3 este frecvent însoțită de dureri locale și loco-regionale, tumefacție gingivală în zona distală cu sângerare la atingere, dificultăți în masticație, deglutiție și limitarea deschiderii gurii (trismus), de îngrămădiri dentare și chiar de stare generală alterată (febră, frisoane).
În cazul molarilor incluși complet pot apărea dureri sub formă de presiune la nivelul dinților învecinați, modificarea poziției dinților cu îngrămădiri dentare, carii, rezorbtii localizate la nivelul rădăcinilor distale ale molarilor de 12 ani (în special în cazul molarilor 3 incluși în poziție orizontală).
Pericoronarita (operculita) este un proces septic al sacului pericoronar și reprezintă complicația cea mai frecventă a molarilor de minte inferiori erupți parțial. Pericoronarita se prezintă sub două forme clinice: congestivă (proces inflamator al gingiei din jurul molarului erupt incomplet), care netratată corespunzător poate evolua spre forma supurată (proces purulent).
Durerea este cel mai frecvent simptom asociat erupției molarilor de minte. Durerea poate fi localizată în dreptul molarului în cauză (în regiunea retromolară) sau poate iradia:
- în dinții vecini – sub formă de presiune în dinții de pe hemiarcada respective, uneori inclusiv la nivelul dinților frontali;
- în articulatia temporo-mandibulara cu/fără limitarea deschiderii gurii (trismus);
- în ureche;
- în zona arcadei temporo-zigomatice, în zona orbitala și frontala;
- în zona submandibulară și parotidiană – în cazul molarilor inferiori;
- mai rar, în regiunea parietală și occipitală.
De asemenea, molarii superiori cu o poziție vestibularizată (înspre obraz) pot cauza contracturi musculare faciale și cervicale.
Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic și a radiografiei dentare (obligatorie în cazul dinților incluși).
Diagnosticul diferențial se face cu afecțiuni din sfera O.R.L (otite, sinuzite), cu afecțiuni neurologice (deglutiție deficitară, contracturi faciale însoțite sau nu de parestezii etc.) precum și cu alte afecțiuni stomatologice (pulpita molarilor de 12 ani, abcesul parodontal etc.).
Tratamenul este specific fiecărei complicații care însoțește erupția molarilor. Se recomandă extracția molarilor de minte, preferabil înainte de apariția complicațiilor. In cazul pericoronaritelor, după tratatemnul antiseptic poate fi necesară decapișonarea (îndepartarea gingie care acoperă o parte a coroanei molarului semiinclus).
