Enurezis nocturn înseamnă urinare involuntară în timpul nopții, la un copil de altfel sănătos, capabil să își controleze corespunzător vezica pe timpul zilei.
Urinările nocturne se consideră a fi normale până la vărsta de 5 ani.
Dacă unul dintre părinți s-a confruntat cu această problemă în copilărie, copilul va avea peste 50% riscul de a moșteni aceste scăpări urinare involuntare. Dacă ambii părinți au suferit de enurezis nocturn , atunci riscul pentru copii este cca 80%. Băiețeii par a fi mai afectați decăt fetițele.
Șansele de vindecare spontană cresc cu 15 % pe an, astfel că până la adolecență mai puținde 10 % dintre copii încă se confruntă cu această neplăcere.
Enurezisul nocturn nu este o boală în sine, ci este, de fapt, o consecință a maturizării treptate a sistemului nervos și căilor neurologice de transmitere a informației de la vezica spre creier, prin maduva spinării. La această imaturitate neurologică caracteristică copilăriei se adaugă dezechilibrul dintre cantitatea de urină produsă de rinichii copilului în timpul nopții și capacitatea de stocare a vezicii urinare. Adică:cantitatea de urină produsă de rinichii unui copil sănătos este de 2 ml/kg corp/oră; vezica unui copil are un volum de 30 ml la naștere plus 30 ml pentru fiecare an de viață.
Ținând cont de faptul că un copil doarme 8-10 ore pe noapte, este foarte clar că volumul vezical este depășit de cantitatea de urină produsă și în consecință, în timpul somnului se va declanșa în mod reflex (ca la bebeluși, fără controlul voluntar, conștient al creierului) reflexul de golire a vezicii.
Copiii cei mai predispuși la enurezis nocturn sunt cei care dorm profund și consumă lichide multe după ora 16.00. Studiile observaționale au demonstrat ca majoritatea copiilor consumă jumătate din necesarul hidric dintr-o zi după ora 16.00, așadar, majoritatea copiilor beau multă apă înainte de culcare.
Tratamentul enurezisului constă din :
1) Limitarea aportului de lichide după ora 18.00
2) Trezirea micuțului pentru urinare după 4-5 ore de somn. NB!!! Este foarte important ca micuțul pacient să fie treaz și conștient în timpul acesta; este contraproductiv să ducem copilul adormit, pe brațe, la oliță pentru că acest comportament poate întări reflexul de golire involuntară a vezicii urinare (fără control conștient).
Dacă copilașul tău are peste 5 ani și udă patul, cel puțin 2 zile pe săptămână, cel puțin 3 sâptâmăni consecutiv, atunci poate ar fi bine să consulți un urolog pediatru.
Recomandările actuale spun că tratamentul medicamentos se indică pacienților pentru care udatul patului este o problemă socială sau de stimă de sine. Așadar, nu te alarma dacă medicul va face niște analize menite a exclude boli mai grave, iar apoi nu îți va prescrie tratament. Dacă, însă, copilașul tău are planificată o excursie sau se confruntă cu frați / verișori / prieteni care îl tachinează pentru această problemă, poți cere ajutor specializat pentru tine și copilul tău.
