
Este recomandat ca prima vizită a copilului în cabinetul stomatologic să se facă cât mai devreme, astfel încât să devină un mediu conoscut, familiar. Totodată, pe parcursul acestor vizite se câștigă încrederea copilului în medic și se asigură cooperarea acestuia.
Controlul periodic se face la 6 luni – 1 an, în funcție de diferiți factori (vârstă, alimentație, obiceiuri vicioase, boli cronice, predispoziția la carie etc.) identificați de medicul stomatolog la control inițial.
De exemplu, controlul la 6 luni este recomandat persoanele peste 65 de ani datorită riscului de afecțiuni dentare și parodontale specifice vârstei care necesită monitorizare. Tot la 6 luni este recomantat consultul copiilor sub 13 ani, deoarece dinții temporari (de lapte) și dinții permanenți tineri (erupți recent pe arcadă) au risc crescut de carie.
De asemenea, persoanele care consumă alimente și băuturi colorate, îndulcite, acidulate, persoanele care fumează prezintă un risc crescut de apariție și evolutie rapidă a leziunilor carioase, a tartrului și a petelor colorate pe dinți și mucoasă.
Obiceiurile vicioase (bruxismul = scrâșnitul din dinți; interpunerea obiectelor – pix, pierce; mușcatul buzelor, limbii) sunt o cauză frecventă a uzurii dentare (abrazie, abfracție), a fisurilor de la nivelul smalțului (chiar ciobirea dintelui), care duc la carii dentare, suprafețe aspre, tăioase ale dinților cu lezarea parților moi (limbă, bunze, obraji).
Controlul periodic se realizează pe baza examenului clinic și a radiografiei dentare. Medicul apreciază starea de sănătate dentară, parodontală și a părților moi orale după o igienizare profesională în prealabil (air-flow, detartraj, periaj).
Cu ajutorul examnului clinic și radiologic, medicul stomatolog poate depista cariile incipiente și le poate urmări evoluția, depunerile de tartru și inflamațiile gingivale, retracțiile gingivale și osoase și mobilitatea dentară, leziunile recurente ale mucoasei orale și cauzele lor, lipsa unor dinți (dinții inclusi), modificări ale deschiderii gurii și dureri articulare și musculare.
De asemenea, rolul controalelor periodice este ca medicul să evalueze starea de igienă orală și metodele folosite și să ajute la îmbunătățirea igienei orale.

